La începutul lunii iulie, angajații din primării și din consiliile județene vor intra în grevă generală după un calendar anunțat deja.
Membrii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) vor intra în grevă generală. Pentru început, ei vor intra în grevă generală pentru o oră, apoi pentru o zi și ulterior, dacă revendicările lor nu se vor face auzite, vor declara grevă generală. Calendarul protestelor a fost anunțat deja, iar Ministerul Muncii a fost notificat de către reprezentanții Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație.
Ei susțin că se consideră discriminați în raport cu cei din administrația centrală, care, spun ei, au beneficiat de creșteri salariale de până la 70%.
5 iulie este prima zi de protest, când aceștia vor fi în grevă generală timp de o oră. Angajații din administrațiile locale vor înceta munca timp de o zi în 12 iulie, ca apoi din 19 iulie, dacă nu vor primi un răspuns pozitiv la revendicările lor, vor intra în grevă generală pe termen nelimitat.
FNSA cere majorarea salariilor cu 25%, acordarea normei de hrană, acolo unde resursele bugetare permit acest lucru, și vouchere de vacanță.