30% dintre tinerii din Generația Z sunt atrași de domeniul IT și și-ar dori să înceapă o carieră în această arie de activitate, arată un studiu realizat de compania de consultanță în resurse umane Artwin Consulting. Interesul mare față de această zonă de activitate poate fi explicat atât prin salariile peste medie oferite de angajatori, dar și prin oferta considerabil mai mare de joburi față de toate celelalte domenii.
Învățământul și cultura, domenii dorite de Generația Z
Suprinzător însă este faptul că pe locul doi în topul preferințelor tinerilor născuți după 1995 se află un domeniu care în anii anteriori nu părea atât de atractiv: învățământul. 18% dintre respondenți sunt atrași de ideea unei cariere în educație.
“ Cred că tinerii sunt mai orientați să obțină un job care să le placă, în mare parte ca urmare a educației primite: pe de o parte părinții au fost mai flexibili și și-au încurajat copiii să se orienteze spre ceea ce le place. Pe de altă parte, nivelul general de trai în România s-a îmbunătățit în ultimii ani, iar cu sprijinul părinților tinerii își pot permite “luxul” de a-și urmări visurile, de a alege un job care să le placă. Pentru societatea românească acesta este un lucru bun.” a declarat Monica Soare, specialist în resurse umane.
Următoarele locuri sunt ocupate de consultanță, cultură, turism, domeniul bancar și cel al asigurărilor, la egalitate cu 17%.
Nu la fel de atractive sunt domeniile: industrie, construcții, instituții publice, agricultură, sănătate sau transporturi și logistică.
Sursa: Studiu Generația Z realizat de Artwin Consulting
Ideea de a fi bugetari, tot mai atractivă
În ceea ce privește dorința lor de a munci la stat sau în companii private, majoritatea au ales sectorul privat, 67%. Sunt însă și mulți tineri din noua generație care își doresc să devină bugetari. Este vorba despre 27% dintre respondenții din cadrul studiului.
“ Sunt două motive pentru care văd această tendință de orientare spre sectorul public. În primul rând, jobul de la stat oferă un echilibru bun între viața personală și cea profesională, mai puțin stres, mai puține bătăi de cap față de sectorul public. Tinerii din generația Z (cei născuți după 1995, care au fost incluși în studiu) nu mai sunt dispuși pentru program prelungit de lucru, eforturi intense așa cum se solicit în companiile private.
În al doilea rând, poate părea surprinzător, dar putem menționa nivelul veniturilor. În afară de organizațiile multinaționale din marile orașe, pentru restul companiilor nivelul salarial de debut este la nivelul salariului minim pe economie sau un pic peste. În aceste condiții diferențele față de sectorul public sunt nesemnificative și oricum nu reflectă diferența percepută de efort și stres.” a spus Monica Soare.
În plus, 5% dintre tinerii născuți după 1995 vor să muncească în cadrul unor ONG-uri.
Sursa: Studiu Generația Z realizat de Artwin Consulting
Studiul a fost realizat de compania Artwin Consulting pe un eșantion de 400 de tineri, membri ai Generației Z.
Comments are closed.