” România poate fi o soluţie. În România avem o experienţă pozitivă datorită fabricii de cutii de viteze, care este una foarte bună. Şi reprezintă un avantaj pentru România faptul că avem acolo o uzină pentru cutii de viteze“ a declarat pentru zf.ro Dieter Zetsche, preşedintele consiliului de administraţie al Daimler AG.
Țintesc primul loc în segmentul premium
2020 este anul până în care grupul Daimler țintește să devină numărul unu în segmentul premium. Momentan grupul german deține afaceri de circa 130 de miliarde de euro, însă își dorește să depășească BMW în ceea ce privește volumul de vânzări.
În acest sens, președintele CA al Daimler AG a declarat: „Decizia privind o nouă uzină este un proces foarte raţional în care comparăm toate aspectele legate de nivelul educaţional, disponibilitatea forţei de muncă, logistică, infrastructură, cât de uşor este să faci afaceri în acea ţară, distanţa faţă de furnizori şi clienţi.”.
România, în vizorul Mercedes pentru o nouă uzină
Încă din 2013, grupul a inițiat o investiție în România. Este vorba despre uzina din Sebeș unde sunt produse cutii de viteze. Daimler a avut un plan de investiții de 300 de milioane de euro.La un an de la demararea lucrărilor de construcţie, noua fabrică ocupând o suprafaţă de 9.000 de metri pătraţi, a demarat la Sebeş în iulie 2013 când au fost create 250 de locuri de muncă.
Din primăvara acestui an aici va fi produsă, pe lângă cutiile de viteze actuale, şi noua 9G Tronic. 500 de persoane vor fi angajate și vor fi specializate în Germania.
Dezvoltare la nivel mondial
„ Noi deja producem dincolo de capacitatea tehnică pe care o avem instalată prin schimburi suplimentare, iar la un moment dat vom ajunge într-un punct în care vom avea nevoie din nou de capacitate suplimentară de producţie. Acum extindem în Brazilia, Africa de Sud şi alte ţări, în China, spre exemplu. Dar va veni momentul în care vom avea nevoie de o nouă uzină şi la nivel european. Este puţin probabil să adăugăm capacitate suplimentară de producţie în Germania.” a mai subliniat reprezentantul grupului.
Comments are closed.