Așa cum v-am promis, continuăm seria de articole-confesiuni scrise de Aneta Neagomir despre trecerea ei de la statutul de manager HR într-o companie, la cel de antreprenor.
Cand au inceput indoielile legate de ce ar trebui sa fac (sa raman in acelasi job in care eram implicata sau sa-mi continui drumul spre antreprenoriat) a fost momentul in care am stiut ca este nevoie de o schimbare majora in viata mea altfel chiar nu voi fi multumita de ceea ce am realizat.
In adancul sufletului, imi doream sa merg spre antreprenoriat tocmai pentru ca simteam ca asta m-ar multumi mai mult ca persoana si pentru ca simteam ca as putea sa fac mai mult decat faceam pana acum. Insa stabilitatea financiara si siguranta pe care ti-o ofera un job bine platit este o alta provocare si mai mare.
Eram destul de aproape sa aleg siguranta, cand in partea celalata s-a produs o ascensiune destul de buna si care mi-a dovedit ca, daca m-as implica mai mult ar putea sa fie extrem de bine. Am reusit sa castig intr-o luna din antreprenoriat mai mult decat erau toate estimarile mele. A fost fantastic si usor! A fost euphorie! Si a fost momentul deciziei: am renuntat la cariera profesionala si m-am dedicat antreprenoriatului.
Decizia mi s-a parut usor de luat…comunicarea deciziei a durat ceva timp si pregatire in acest sens. 2 luni mai exact! Ma bucur ca am ales sa spun aceasta decizie personal (sefa mea nu era in acelasi oras cu mine, ceea ce a insemnat o deplasare in acest sens).
Ma bucur ca am avut o discutie lejera si in care mi-am spus toate motivele, temerile, mi-am adus aminte de tot ce am facut in acesti ani petrecuti in companie, cu bune cu rele. Dupa discutie am avut un sentiment bun, foarte bun si parca aveam toata energia din lume , am condus inapoi spre casa asa cum nu am mai condus niciodata, de parca masina zbura prin aer si nicidecum pe o sosea aglomerata.
Aveam sentimentul acela de libertate, de tinerete …ma simteam de parca tocmai am intrat la facultate si ma asteapta viata pe care mi-o doream: sa plec de acasa si sa iau totul in propriile maini. Sunt convinsa ca drumul ei spre casa nu a fost la fel de usor ca al meu, ei ii pleca un om din companie, un om care a fost acolo de la inceput, care a muncit cu ea cot la cot, care in multe privinte a fost mana ei dreapta … Eram copilul care pleca la facultate. Si eu exact asa ma simteam, cu bagajele facute spre studentie!
Am facut o intelegere sa mai raman totusi o scurta perioada sa predau totul catre persoana care avea sa-mi ia locul – partea buna a fost ca aveam persoana respectiva chiar in companie si acest lucru a fost mai usor pentru mine. Stiam ca lucrurile vor fi bine in partea asta ca eu pot sa plec linistita. Ce a fost bine e ca si in partea cealalta, in firma mea lucrurile mergeau la fel de bine cum se intamplase in ultima perioada si, asa cum se intampla de obicei, chiar semnasem contracte destul de mari si bune!
Cred ca toate care au urmat pe urma in perioada cand am mai facut ambele joburi in paralel nu au mai avut un impact asa mare in starea mea, aveam decizia, o comunicasem si acum asteptam sa vina octombrie ca sa merg la facultate.(…)