Domeniul IT a fost tot timpul văzut ca unul în care veniturile sunt cu mult peste media națională, dar și ca un domeniu care oferă stabilitate. A schimbat pandemia COVID-19 aceste percepții sau, din contră, le-a intensificat?
Într-adevăr, domeniul IT oferă numeroase beneficii celor angajați, însă, nu doar financiare. Din ce am observat până acum, pandemia a intensificat această percepție și a determinat tot mai mulți români să fie interesați de o carieră în această arie de activitate.
Care este profilul persoanelor care aleg o carieră în acest domeniu?
În general, persoanele care aleg o carieră în IT se dovedesc a fi curioase, dornice de schimbare, motivate, perseverente, dar au și bune cunoștințe de limbi străine.
Cât la sută dintre cursanții voștri sunt persoane care trec printr-un proces de reconversie profesională și câți sunt cei care aleg din start o astfel de formă de educare?
Preponderent, cursanții noștri sunt persoane care trec printr-un proces de reconversie profesională, au mulți ani de experiență în alte domenii și încep să simtă că se plafonează și că nu mai au parte de provocări. Aceștia vin din domenii precum: comunicare, teologie, HoReCa, bancar și multe altele.
Totodată, avem și cursanți care sunt studenți sau absolvenți de studii superioare care își dau seama că domeniul pentru care s-au pregătit pe parcursul studiilor nu este ceea ce își doresc. Aceștia simt nevoia să se reprofileze și să încerce o carieră în domeniul IT-ului.
Care sunt domeniile din care provin majoritatea cursanților?
În trei ani de mentorat Wantsome, avem peste 1.000 de absolvenți la diferite cursuri. Astfel, am putea spune că am întâlnit oameni din aproape toate domeniile de activitate. Însă, preponderent vin din sectorul financiar (bănci, contabilitate), comunicare și marketing, vânzări, customer services, drept, medicină și farmacie, HoReCa.
Odată cu trecerea la cursuri online cu preponderență, s-a schimbat și profilul cursantului? Aveți mai multe persoane din orașe mai mici care acum au „șansa” de a accesa mai ușor cursurile?
Odată cu mutarea cursurilor în online, am câștigat o flexibilitate fantastică. Acum avem cursanți din alte orașe ale României în care nu aveam sediu încă, iar cel mai important lucru este că avem cursanți români din alte țări, cum ar fi: Italia, Anglia, Germania, Irlanda, Norvegia, Spania, Franța, Republica Moldova.
Aveți vreo poveste interesantă de reconversie? O trecere înspre IT dintr-un domeniu extrem de diferit?
Avem multe povești interesante despre reconversii profesionale, multe schimbări de carieră spectaculoase făcute de oameni motivați și ambițioși care ne-au rămas în suflet și de care ne amintim mereu cu drag.
De exemplu, o poveste pe care o amintim foarte des este chiar de la începutul activității Wantsome, când țineam interviuri pentru prima grupă de Testare Manuală, a unei cursante care venea din domeniul medical. Mai exact, această cursantă era tehnician dentar. A venit la interviu și în urma discuției avute cu noi, a hotărât că își va da demisia și că va paria 100% pe Wantsome și cursul pe care, subliniez din nou, îl făceam pentru prima dată. Încrederea pe care ne-a arătat-o această tânără a fost o provocare pentru noi, dar și o presiune destul de mare. Însă, a meritat pe deplin. A terminat cu succes, s-a angajat și în doi ani a ajuns Test Manager. A fost ofertată de două companii de IT, ceea ce ne-a demonstrat că facem o treabă bună și că acești oameni care provin din alte domenii sunt într-adevăr atât de valoroși pentru domeniu.
Cât de important este să iei decizia de a schimba ceva pe plan profesional la momentul potrivit? Atunci când nu te mai identifici cu locul în care te afli? Ce spun cursanții?
Este extrem de important să muncești cu drag, cu pasiune și să mergi la serviciu cu zâmbetul pe buze, deoarece doar în felul acesta reușești să faci performanță și să ai rezultate deosebite.
Cred că cel mai bun răspuns privind momentul potrivit pentru o schimbare în plan profesional este chiar feedback-ul pe care noi l-am primit de la absolvenții noștri, după finalizarea cursurilor și angajarea în IT. De exemplu, un absolvent al cursului de System Engineering & DevOps, care avea peste 8 ani de experiență în domeniul medical și chiar propriul lui cabinet stomatologic, ne-a spus că:
„Dorinţa de a munci în IT nu a apărut brusc în planurile mele cu privire la viitor, ci s-a înfiripat treptat. La un moment dat, am simţit din ce în ce mai acut faptul că ceva trebuie să se schimbe, că doream mai mult de la mine. Am încercat să fac posibil lucrul acesta în stomatologie, dar nu am fost mulţumit de rezultat. Ajunsesem la un anumit grad de autosuficienţă care îmi provoca frustrare tocmai pentru că simţeam că nu mai puteam evolua mai mult decât o făcusem deja. Astfel, am început să cochetez cu ideea de a face un shift profesional şi unde mai bine decât în domeniul pe care l-am simţit tot timpul ca pe o provocare, ca o aventură într-un tărâm neexplorat de mine, în IT. Cea mai mare provocare a fost să constat că limitele nu există, ci sunt create. Acest curs a fost pentru mine asemenea unei revelaţii: am descoperit în mine puteri lăuntrice care erau de mult adormite. Timpul petrecut la Wantsome nu a făcut decât să mă restarteze atât din punct de vedere psihic, cât şi intelectual.”
O cursantă de la Programare Java, care a profesat 4 ani ca medic veterinar, ne-a spus următoarele:
„Dorinţa de a lucra în IT a apărut încă din liceu, unde am urmat profilul matematică-informatică, intensiv informatică. Pe parcurs m-am descurajat şi în final am ales calea medicinei veterinare, din dragoste faţă de animale şi din dorinţa de a afla cum funcţionează organismele, precum şi mecanismele de apariţie a bolilor şi vindecarea lor. Am ales reconversia profesională pentru că îmi doream o schimbare, un mediu în care să am posibilitatea să cresc şi să mă dezvolt. După ce mi-am analizat aptitudinile, cât şi piaţa muncii din Iaşi, am ales domeniul IT. Au fost momente în care m-am întrebat dacă am făcut cea mai bună alegere, dar să renunţ nu a fost o opţiune pentru mine. Mi-am pus încrederea în Wantsome şi am renunţat la job pentru a mă concentra doar pe curs. Pentru mine Wantsome reprezintă primul pas spre viaţa pe care doresc să mi-o construiesc.”
Acesta este un testimonial al unei absolvente de Testare Manuală:
„Dorinţa a apărut după 3 ani de lucrat în farmacie. Farmacia pentru mine a fost prima iubire. Am realizat după 3 ani că nu va fi şi ultima. Mă imaginam făcând acest lucru până la pensionare dar, în acest univers, multe întrebări rămâneau fără răspuns. IT-ul pentru mine a fost un domeniu impracticabil. Consideram că te naşti sau nu cu aptitudini pentru a lucra în această specializare. Cu trecerea timpului, am dezvoltat în interiorul meu dorinţa de deschide o mică fereastră spre acest univers. Nu îndrăzneam să deschid uşa pentru că nici nu îmi imaginam că pot ajunge până la mânerul ei. Consideram că persoanele care lucrează în IT au skilluri cu care s-au născut şi că e imposibil pentru cineva ca mine care vine dintr-un domeniu atât de diferit să poată să reuşească măcar să înțeleagă lucruri. Provocarea a fost să îmi demonstrez mie această ipoteză pentru a nu mai rămâne cu incertitudini. S-a dovedit că se poate să înţeleg lucruri, să le şi aplic, ba chiar să reuşesc să lucrez în domeniul IT. În dimineaţa următoarei primei zile de lucru îmi părea că visez cu ochii deschişi, a fost o dimineaţă în care m-am trezit cu zâmbetul de buze. Îmi era dor de un astfel de sentiment.”
Care sunt cursurile „vedetă”, spre care se orientează o bună parte dintre cursanți? Sau care sunt cele potrivite pentru cei care au un prim contact cu acest domeniu?
În prezent, cursul la care avem cele mai multe serii este cel de Testare Manuală, urmat de Programare Java și Front-End. Cursurile Wantsome sunt structurate pe diferite nivele de experiență, în așa fel încât să poată fi accesate de cei care vor o reconversie, dar și de cei care își doresc un upgrade de skill-uri tehnice.
Astfel, pentru cei care au un prim contact cu domeniul, le recomandăm cursurile introductive, cu durată de o lună, cum ar fi: Introducere în Programare, IT Beginner, Intro în Network & Infrastructure, Intro în Linux. Aceste cursuri sunt structurate cu blândețe, astfel încât cursanții să se poată acomoda cu informațiile tehnice, să aibă șansa să își dea seama dacă IT-ul este despre ei, dacă le place și dacă învață cu bucurie. Credem foarte mult în învățarea cu drag, pentru că acest lucru ne ajută să ne atingem potențialul rapid și să ținem ritmul cu aceste programe de mentorat intensiv.
Cum este procesul de reconversie? Dincolo de accesul la cursuri, oferiți și consultanță în alegerea cursului potrivit?
La Wantsome avem un proces riguros de înscriere, în doi pași: un test pe care îl dau cursanții când se înscriu pe site, urmat de un interviu prin care ne cunoaștem. Plecând de la rezultatele obținute și de la discuția cu candidatul, încercăm să-i direcționăm spre un curs sau altul, în funcție de ce li s-ar potrivi. Însă, dincolo de procesul de consultanță pe care îl oferim, alegerea finală este la ei și le recomandăm foarte mult să testeze, să se documenteze singuri (un proces atât de important pentru cei care lucrează în IT) și să se analizeze pe ei înșiși. Nu este o alegere pe care să o putem face noi pentru ei. Însă, încercăm foarte mult să le explicăm ce presupune un job în domeniu și ce așteptări sunt de la fiecare rol și ce skill-uri sunt necesare. Ce este important de reținut este faptul că această primă alegere nu le va defini întreaga carieră în domeniu, de aceea este mult mai important să înceapă un curs, să reușească să obțină un job și apoi vor învăța tot mai multe tehnologii și tool-uri și vor putea trece de la un rol la altul.
În plus, pe lângă zona de consultanță pe care o facem la început, în cadrul cursurilor de bază, avem și o săptămână de HR dedicată consilierii și pregătirii pentru interviul de angajare. Începem prin a discuta despre cum ar trebui să arate CV-ul lor, cum să-și completeze profilul de LinkedIn și ajungem la partea practică în care simulăm interviuri unu la unu de HR și tehnic. Pe lângă aceste informații, în funcție de domeniul din care provin, îi direcționăm să aplice la diferite companii de IT care au proiecte pentru acele domenii. Astfel, cunoștințele lor anterioare vor fi valorificate la maximum și vor deveni foarte importanți pentru echipă. Cel mai mare plus pe care ei îl aduc în echipă sunt aceste cunoștințe pe care IT-iștii trebuie să le învețe singuri atunci când lucrează la diferite proiecte, pentru a înțelege clientul și utilizatorul final cât mai bine.
Cum credeți că va fi 2021 din perspectiva reconversiei profesionale și din cea a dorinței românilor de a-și construi o carieră în domeniul IT?
Având în vedere impactul major pe care pandemia l-a avut în multe domenii (educație, HoReCa, medical), se demonstrează încă o dată cât de importantă este digitalizarea. Credem că 2021 va fi un an bun pentru cursuri IT.
Deja vedem o creștere a interesului pentru cursuri, tot mai mulți oameni ne întreabă ce presupune o carieră în IT. În plus, la primul eveniment Open Day de anul acesta am avut peste 200 de oameni înscriși, ceea ce ne face să pășim încrezători în acest an.
De asemenea, pregătim cursuri noi. De exemplu, un curs de Low Code în parteneriat cu start-up-ul Plant an App, dar și cursuri pentru upgrade de skill-uri (Front-End Advanced). Trebuie să recunoaștem că IT-ul este printre puținele domenii care are impact asupra tuturor celorlalte, iar tehnologia nu face decât să ne ușureze munca și să înlăture task-urile repetitive, lăsând loc creativități.
Ce planuri de dezvoltare aveți pentru anul acesta?
Anul acesta, ne-am propus să continuăm dezvoltarea portofoliului de cursuri, dar și să organizăm cât mai mult evenimente prin care să îi consiliem pe cei care își doresc o carieră în domeniu. Ne propunem să contribuim activ, ca și până acum, la dezvoltarea comunității IT și să creștem numărul de absolvenți.