Cu toții am avut măcar o dată gândul de a pleca, de a munci remote, de a lăsa în spate biroul clasic și de a munci de undeva…departe, poate de pe o plajă, cu un cocktail în mână. Câți dintre noi nu au pe desktop o imagine din vacanță unde evadează din când în când în mijlocul unor taskuri? Unii au avut însă curajul de a face pasul, de a pleca și de a-și transforma plajele exotice la care noi doar visăm cu ochii deschiși, în locul lor de muncă. Vă invit să citiți povestea clujencei Gloria Csizer @socialbutterflyish, pentru care biroul înseamnă Bali, Tenerife, Kuala Lumpur și lista continuă.
Cum a apărut dorința de a pleca?
Nu îmi place frigul, doar ideea de iarnă mă deprimă și am decis să fac ceva în privința asta. Am căutat acele locuri în care e vară, am găsit bilete de avion ieftine și am plecat. Fix acum când scriu aceste rânduri sunt în Bali, lângă o piscină. Sunt 30 de grade, feels like 36. Uitându-mă la cele minus 7 grade de acasă, mă simt tare împăcată cu deciziile mele. Nu sunt la prima plecare în căutarea verii eterne. Am experimentat în 2016 cu 2 luni în Tenerife, când am stat la 24-26 de grade, în loc de cele minus 15 de la Revelion. M-am întors în țară în februarie și am decis, pe atunci, că trebuie să evit de tot iarnă, nu doar să o scurtez cu 2 luni. Am ales să plec pentru 5 luni, chiar din 1 octombrie, și să mă întorc o dată cu primăvara. 🙂
Cum a reacționat angajatorul când l-ai anunțat de intenția ta?
Prima sau a două oară? :)) Reacțiile au fost cam aceleași, pentru că sunt cunoscută drept călătoare. A doua oară se așteptau, dar am îndrăznit un pic cam mult, recunosc, și apreciez tare înțelegerea lor. Pot spune că am cel mai bun șef care chiar e curios de ce destinații îmi aleg. Am căutat împreună soluții pentru perioada care urma și am tras tare de tot înainte să plec, să mă asigur că e ok.
Din ce țări ai muncit remote?
Insulele Canare, Tenerife, unde sincer mi-am lăsat o bucățică de suflet și, după atâtea insule tropicale splendide, parcă tot acolo m-aș mai întoarce. Am mai muncit remote din Dubai, Thailanda, Kuala Lumpur și Bali. În Thailanda am stat cel mai mult și acolo am reușit și să fiu foarte productivă.
Ai muncit doar la proiecte din țară sau ai avut și joburi locale?
Sunt tare norocoasă eu așa de felul meu și am reușit să prind niște proiecte faine și pe unde am umblat. Am scris despre cum o inundație m-a ajutat să schimb biletul de avion și cum m-am dus să îmi fac unghiile și am ajuns să decorez o cafenea – aici: http://travel.flashme.ro/ 2017/12/30/noroc-sau-ghinion- depinde-cum-vrei-să-priveșți- lucrurile și https://www.behance.net/ gallery/62038877/Healthy-food- cafe-menu
Care au fost cele mai inedite situații în care ai muncit în aventura în care ai pornit?
Hmmm…în Dubai Mall. Mi-am început călătoria cu 3 zile în Dubai și, pentru că urma să fim implicați într-o conferință mare, aveam încă materiale de trimis, corectat… Am fost ferm convinsă că nu o să am probleme în metropola ceea, dar ce să vezi, am dat de internet extrem de prost. Cu bagajele după noi, m-am pus într-un Starbucks, pentru că altundeva nicicum nu prindeam semnal. Colegul s-a dus la ski, iar eu aveam câteva ore bune să îmi fac treaba. Mi-a luat super mult timp să trimit niște fișiere minuscule, nici poveste să pot trimite întreaga broșură. Astea deja sunt detalii, dar a fost crunt și eram abia la începutul trip-ului.
În rest, nu prea am fost nevoită să lucrez în situații inedite, decât în ploi. Am prins o perioadă de câteva zile ploioase și urâte în Phuket și atunci, de plictiseală, am reușit să fac multe. E tare plăcut să stai pe o terasă deschisă, să te uiți și să asculți ploaia tropicală și să lucrezi. Aveam date pe telefon, am fost destul de conectată la viața de birou, iar diferența de fus orar este o adevărată binecuvântare. 4-5-6 ore avans îți oferă fie o dimineață productivă în care faci tot înainte că ceilalți să-și fi băut cafelele, sau mergi la plajă și nu faci nimic până după prânz. Asia, dacă ești în locul potrivit, îți oferă o flexibilitate tare bună la orar și la cum alegi să îți faci treaba.
Te mai vezi stând într-un birou? Open space?
Chiar mi-e dor de viața de birou și de colegii mei. Atunci când lucrezi într-o companie faină și te duci cu drag la muncă, statul la birou chiar nu e o corvoadă.
După 4 luni de călătorit și de luat decizii aproape non-stop, pot spune că am obosit puțin și mi-e dor de rutină celor 5 zile și ore petrecute la birou. Nu lucrez chiar într-un open space mare. Împărțim, cu fetele de pe HR și financiar, un birou închis și avem săli la dispoziție pentru momentele în care trebuie să lucrez singură. Dar pe mine nu mă deranjează, la o adică, nicio condiție de muncă. Pot sta cu laptopul în brațe oriunde, iubesc cafenele și locurile cu mulți oameni, nu sunt distrasă ușor.
Cât de corectă este exprimarea open space când vine vorba despre birourile clasice vs. ceea ce trăiești acum?
Bună întrebare. Nu cred că dragii mei corporatiști s-au gândit vreodată că open space-ul ar putea fi legat de vreo junglă tropicală cu o piscină în preajmă. Deci nici poveste de vreo asemănare. Open space-ul corporatist ar fi asemănător cu spațiile de coworking eventual, dar așa, în situații ideale.
Cum ți-ai pregătit plecarea? Ți-ai făcut calcule? Ți-ai stabilit un buget?
Da! Și fac asta aproape zilnic. Organizarea e cheia. Colega mea de pe financiar ar fi mândră de mine :)) am făcut niște proiecții… dar cam zilnic trebuie să te adaptezi la altceva. Am economisit cât am putut de mult, n-am vrut să rămân descoperită. Am avut super mare noroc cu biletele ieftine de avion și cu joburile prinse acolo, m-au ajutat să nu-mi omor de tot bugetul.
Care a fost raportul așteptări vs. realitatea locului?
Din punctul de vedere al bugetului: faptul că sunt singură înseamnă, de fapt, cheltuieli mai mari. O cameră de hotel mișto, împărțită la 2 persoane poate ieși mai ieftin decât un pat de hostel. De asemenea, tot pentru că am fost singură, uneori plictisită, am făcut alegeri mai puțin raționale de dragul confortului sau al diversificării.
Din punctul de vedere al locurilor în care am fost – mi-am deschis ochii, acum știu unde trebuie mers, știu cam cum se învârt lucrurile…știu și ce să recomand altora. Am deja o a grămadă de prieteni care îmi cer sfaturile și mi-ar plăcea să-i ajut și pe ceilalți. O să încerc să scriu cât mai multe pe blog, dar aș putea organiza tripuri pentru alții. Așa că, dacă sunt doritori, mă găsiți cu ușurință online.
Ce te costă cel mai mult în această aventură? Transportul, cazarea, internetul?
Excursiile 🙂 și cafelele. Ai să râzi, dar dai bani grei pe cafele proaste. Singurul meu viciu este una bucată cafea bună pe zi. Bună, după standardele noastre europene, nu prea prăjită, aromată chiar dacă e latte sau cappuccino. Ei bine, Asia nu-i Europa și cafeaua nu-i tocmai adusă din Sudul Americii. Peste tot e un soi de apă chioară, un soi de filtru prelungit. Așa că mă orientam după francize, americanisme, care, surpriză, aveau prețuri vestice, dar gust, deloc. Nu mă deranjează să dau la fel de mult cât dau în Cluj sau în Europa dacă știu că primesc o cafea bună. Dar e dureros când dai 13 lei pe un macchiato care e de fapt într-o căniță mică, îi vezi zațul, iar spuma de lapte e, de fapt, mai puțin de juma de cm de imitație de bule…
Bangkok-ul mi-a oferit cele mai bune soluții după o lună de chin. Au un lanț numit Amazon care e variat, bun și mai ieftin ca în România, ceea ce era bine. Cea mai scumpă, dar măcar bună a fost în Bali, la 17 lei. Tot în Bali am reușit să beau cafeaua lor, balineză, care e asemănătoare cu a turcilor, cu mult zatz, dar e foarte tare și aromată. Cumva nu simt nevoia nici de lapte ori spumă de lapte, pun doar zahăr brun și e ok. 13-17 lei nu-i mult, sunt de acord, dar am stat în cazări super faine cu 30-35 de lei pe noapte și sunt și cu 10-20 de lei pe noapte hosteluri decente. Micurile dejun vestice, la fel sunt în jur de 15-25 de lei, plus cafeaua, nu prea mai zici că Asia e ieftină. Și în general, pentru exact mofturile astea vestice plăteșți ca în vest, ori mai mult când totul e importat. Îmi place să știu prețuri, să compar, așa că am mers în supermarketuri și vă pot zice că mi-e dor de lactate și brânzeturi. O cutiuță mică-mică de iaurt grecesc, care nu e la fel de bun că cel de la Lidl, trece de 2-3-6 lei. Brânzeturile…nu mai zic. Cele mai ieftine feliuțe de brânză pentru sandwichuri, care îmi vine ușor a crede că seamănă cu plasticul erau pe la 20 de lei. Nu sunt prieteni cu pâinea, doar mănâncă orez și atunci și asta e un moft vestic greu de găsit și scumpuț.
Dar, luând partea pozitivă, așa se slăbește în Asia, fără pâine și cu multe sucuri proaspete, cu no sugar please 🙂 Și ca să revin, excursiile, adică activitățile turistice, te costă cel mai mult. Dacă te poți încadra cu ușurință în sub 100 de lei pe zi, fără prea multe mofturi vestice, sau echilibrat, atunci când dai câte 2-300 de lei pentru câte o zi de island hopping, îți scade bugetul. Clar, dacă mergi într-o vacanță de 2 săptămâni, altfel îți gândeșți și cheltuiești bugetul și chiar vezi paradisul cu bani puțini.
Care este locul tău favorit din care ai muncit?
Smiling Buffalo, în Langkawi, o insula din Malaezia – un loc magic. Hai să încerc să vă aduc cu gândul acolo. Mă plimbam pe o stradă spre cazare și eram mirată de cât de intensă e liniștea naturii și cât de tare se aud gâzele, cum adie vântul și cum pătrunde soarele printre verdeață aia tropicală. Am văzut un Beattle vintage drăguț afară și am zărit alte două în garaj. Am intrat în curte pentru că m-a atras ceva acolo. Atunci mi-am dat seama că e o cafenea printre plante, amenajată cu mobilier industrial vintage. Un angajat amabil mi-a zis că mă așteaptă mâine la mic dejun.
Echipată cu Mac-ul, m-am dus în speranța unei cafele bune. Citisem review-uri după ce am căutat locul pe Google Maps. Am descoperit că au ceva viluțe pentru cazare și sincer acolo m-aș muta pentru o perioadă mai lungă dacă, de exemplu, aș vrea să scriu o carte 🙂 Am petrecut acolo mai bine de juma’ de zi, mi-am luat micul dejun și prânzul și m-am întors și următoarea zi. Din păcate, a trebuit să plec pe urmă, dar, tot acolo aș fi mers și aș fi încercat fiecare scaun, canapea și masă. Oriunde stăteai aveai altă priveliște superbă, iar picioarele îți sunt practic pe nisip, adus de ei. Nisip, plante, umbră și wifi super bun, având în vedere că pe insula aia internetul nu prea merge, spre deloc… acolo chiar mergea decent de bine. Fiind într-un loc atât de fain cu cafea și mâncare bună, poți doar să ai mega spor la lucru.
În Bali am găsit cel mai cool hostel/hotel Cara Cara Inn, care e făcut exact pe gustul meu și mi-aș putea face un birou, mă rog să mă mut pe fiecare etaj să lucrez din diferite scaune colorate, preferatul meu rămânând șezlongul din piscină. Cu picioarele puțin în apă, suficient de departe încât să nu mi se ude laptopul. Să îți tot ridici privirea și să îți odihneșți ochii uitându-te la apă și la pernele colorate. Eu pot fi stimulată foarte ușor de un decor fain și cât de cât colorat. Am depistat că singură condiție e să fie comod scaunul, pentru că altfel după o oră două, poate fi cel mai mișto și industrial design…dar încep să mă doară toate și s-a zis cu focusul.
Se vorbește mult despre work/life balance. Ai reușit să o ai înainte de plecare? Sau trăim cu toții o iluzie?
Poți avea parte de work/life balance și acasă, dacă nu te enervezi ori de câte ori trebuie să iei mai multe straturi de haine pe tine și să ieși afară chiar dacă sunt grade cu minus, sau plouă. Avem în Cluj parte de o viață socială foarte faină și activă, dacă repet, nu ești ca mine și te legi de lucrurile astea mărunte. Depinde de atitudinea fiecăruia la o adică. Pentru mine balanța aia înclină mai mult spre fericire dacă am o plajă sau o piscină la câteva minute distanță și am parte de soare în fiecare zi. Dacă nu le am pe astea, care parcă sunt vârful piramidei la mine, restul nici nu prea contează, că nu mă pot bucura de ele. Fie el cel mai cool event, dacă afară e urât și frig, cel mai probabil nu o să am nici un chef să mă duc.
Pe de altă parte, când călătoreșți singur de fapt îți creezi altă iluzie. Reușești să mergi în locurile mult visate, te bucuri de tot ce nu ai acasă, îți creeze orarul perfect, decorul ideal pentru birou, dar tot nu stă dreaptă balanța aia, pentru că străinii pe care îi cunoști nu sunt tocmai prietenii tăi, pentru că nu ai în frigider brânza ta preferată, sau te miri ce alte mărunțișuri care te afectează, sau nu. Repet, e o chestie de atitudine work/life balance-ul ăsta, de percepție, de nivelul de satisfacție pe care și-l dezvoltă fiecare.
Cred că ar trebui să muncim cu toții mai mult la adaptabilitate și acceptare. E puțin în discordanță cu ce ne învață toată lumea mai nou, să fim mai puternici, să nu ne mulțumim cu puțin, să schimbăm tot ce nu ne place. Toate aceste sfaturi ne fac o generație cumva, mereu nemulțumită, pentru care balanță va înclina mereu în altă direcție decât cea dorită.
Când te întorci acasă? Sau unde e acasă acum pentru tine?
Vreau să vestesc primăvara cu bronzul meu și o să reiau orarul de 9-18 de la începutul lui martie. Cluj e încă acasă și nu cred că se va schimba vreodată. Vara e chiar fain acasă, așa că de ce n-aș putea avea două sau mai multe case, atât timp cât e mereu vara? Asta aș vrea sincer, să am resedința de vară și altă reședință pentru altă vara 🙂
În călătoriile tale, ai mai întâlnit angajați remote ca și tine? Din ce țări? Care era povestea lor?
Concluzia poveștilor e că nu e chiar așa de ușor. Freelancingul nu e soluție câștigătoare din cauza nesiguranței, iar remote workers sunt câțiva, dar majoritatea cu business-uri proprii. Am întâlnit, în schimb, mulți oameni care erau în vacanțe scurte de 2 săptămâni sau o lună care mă invidează, dar care totodată n-ar vrea să și lucreze când merg în locuri de vacanță.
Cei mai mulți călători pe termen lung în schimb sunt cei care s-au săturat să muncească, sau nu-și găsesc locul și și-au băgat demisiile și doar călătoresc. Cam toți fac asta în diferite etape ale vieții. Nemții sunt parcă cei mai tineri și nehotărâți și încep să călătorească după liceu pentru că nu știu ce vor să facă mai departe. Mai apoi sunt cei cu crize de vârstă, doar că sunt diverse vârste cu diverse crize. Unii își dau seama pe la 24-26 de ani că preferă să călătorească și, ca să-și poată satisface moftul, muncesc în Australia pe bani mulți și călătoresc în Asia. Alții pe la 30-35 obosesc și vor să-și schimbe viața și caută răspunsuri, să se regăsească prin călătorii. Suntem…după cum spuneam mai sus, niște nemulțumiți, indiferent de vârstă ori de proveniență.
Care e mesajul tău pentru cei care citesc acum interviul? Go for it?
Sincer? Don’t go for it dacă nu e ceva ce îți doreșți cu adevărat. Nu e ușor și chiar nu e pentru oricine. Da, recomand tuturor să călătoriți cât mai mult și neapărat pe perioade puțin mai lungi, sau departe de resorturi și de activități tipice de turișți. Fiți mai mult călători decât turișți.
Primul pas e să își dea seama fiecare ce își dorește, ce îl nemulțumește și să facă schimbări. Unii sunt făcuți pentru rutina celor 5 zile cu câte 8 ore de lucru. Și nu e nimic rău în asta. Cred că ei se bucură și mai tare de zilele alea de vacanță pură. Problema e că nu oricine își poate lua laptopul în brațe și lăsa biroul. Dacă simți că nu ești făcut pentru birou, atunci ar fi bine să regândești activitățile pe care le-ai putea face și find the new you.
Dacă credeți că puteți găsi un loc fain unde să puteți și lucra, începeți cu perioade mai scurte, două săptămâni vacanță, două de lucru, sau o lună în care căutați rețeta perfectă de lucru vs explorări. Sau începe să pui deoparte bani pentru o perioada sabatică dedicată călătoriilor.
Fiecare trebuie să-și găsească propria rețetă a fericirii.
