Pentru majoritatea dintre noi sârma nu reprezintă nimic, pentru Paul Cristian Cordoș este totul. El îi dă viață și o transformă în obiecte și cadouri care ne bucură. Aflați povestea lui, cum a trecut de la un job într-o companie multinațională, la îndoit cu suflet sârma.
Acum ești cunoscut ca artistul care face minuni din sârmă, care au fost însă începuturile tale profesionale?
Artist, este o titulatură prea mare, sunt pasionat de îndoitul sârmei. Simplitatea este dificil de redat, din câteva curbe și linii îmi doresc ca obiectul îndoit să reprezinte o reflexie a realității sau o trăire, să transmită acel ceva.
Când mă gândesc la momentele de început, îmi aduc aminte de prima piesa îndoită, un abajur, și apoi, fără să vreau, la Alexander Calder și “Le signal” de Constantin Brâncuși. Când am văzut pentru prima dată operele în sârmă și ,respectiv, fier am simțit că mi se potrivesc și mi-am dorit să fac mai mult, să abordez un stil original, stil care s-a dovedit un dezastru la început, nu era apreciat în România. În 2000 erau câțiva bijutieri care modelau cupru și argint. Necesitatea obiectului din sârmă a apărut mai târziu, în acest sens am contribuit foarte mult, am creat-o.
Care a fost jobul tău înainte de a face asta?
Am activat în cadrul unei multinaționale unde desenam conturi de hărți, cartiere ale unor orașe din S.U.A și mai înainte am avut tangeță cu domeniul Horeca.
Cum a apărut ideea de a face artă din sârmă?
Când aveam 8 – 10 ani mergeam la teatru cu familia și acolo am avut contact pentru prima dată cu arta, la 14 ani l-am văzut pe Horațiu Mălăele în Scapino și atunci am zis că vreau să fiu actor de comedie. Mi se pare fascinant să ai energia să faci un om fericit pentru câteva minute. Nu am făcut actorie, dar acum reușesc să aduc ceva bun în viața celor care se bucură de piesele mele din sârmă.
Întâmplător, la un chef de casă nouă am îndoit un abajur pentru un bec trist și de acolo am început, era anul 2001 (cred).
Cum a fost trecerea de la domeniul inițial la acesta?
Trecerea este ușoară, starea interioară este dificil de înfruntat, avem tendința să ne raportam la eșec și vedem doar partea negativă plus factorul social “ce o să zică lumea” etc.
Ce te-a ajutat cel mai mult în crearea brandului tău personal?
În anul 2010, am căutat oameni care să mă ajute în direcția Art Bending. Nu știam pe nimeni, dar ne-am găsit repede: Sonia Nechifor, Geta Ungurean, Sigina Luca, Anca Dinu, Genoveva Hossu, Diana Calfa, Laura Călugăr, Narcis Tarcea, Cătălin Bichescu, Alin Mureșan, Marian Olteanu, încă câteva zeci de nume și jurnaliști din presa locală și națională care au contribuit la promovarea acestui concept de arta din sârmă. Clienții care au dorit o lucrare din sârmă, ei mă susțin și le mulțumesc! Atunci eram un ciudat, dar tot mai multă lume asimila ideea de a avea sau a face cadou o lucrare îndoită de mine. Pe lângă toți oamenii minunați, care după atâția ani sunt lângă mine. Mai este un aspect demn de menționat: perseverența. Din 2001 până în 2008 nu am expus sau vândut mai mult de 20 de lucrări. Nu știam cum să mă promovez, unde și nici cui să mă adresez.
Cât de mult a contat networkingul în acest proces?
Partea de networking (mă refer la cel real) contează acum, întreține relația cu publicul care mă cunoaște și aduce conștientizare pentru cei care nu știu despre produsul Art Bending.
Care sunt cele mai cunoscute locuri unde ai îndoit sârmă pentru public?
În 2007 am avut șansa să fiu în Cipru, acolo am îndoit primele piese și am avut și primii clienți. Apoi la Cluj-Napoca și de acasă am ajuns la Paris, Viena, Sibiu, București și Iași. Vreau să spun că România este fabuloasă ca oportunitate, când o să fim mai uniți va fi ceva fantastic, cred că asta o să se întâmple în următorii ani.
Te vezi făcând altceva?
Grea întrebare, nu pot să știu ce mă așteaptă mâine, acum trăiesc pentru sârmă, îmi place să lucrez 7-11 ore zilnic fără să fiu obosit, am multe proiecte și mai multe idei, sunt o mașină de îndoit, dar în niciun caz automată, îndoi cu suflet.
Care e mesajul tău pentru cei care simt că nu fac ceea ce le place, că nu sunt în locul potrivit?
Să nu urmeze lideri falși, să se asculte și să asculte pe cine consideră că merită, să fie încrezători și să nu se bucure de un moment de succes, să vadă pe termen lung, 10-15 ani. Munca și perseverența aduc rezultate întotdeauna.
Frica de succes este motivul principal pentru care ne complacem la un loc de muncă. Am trăit asta și înțeleg ce înseamnă. Mai sunt și factorii sociali/financiari: “ce zice partenerul de viață?” “de unde o să am bani pentru rata creditului?”. Toate temerile se înving prin acțiune, până la urmă consider că munca, dacă este plăcută, ne dezvoltă.
Viața mea s-a schimbat radical când am conștientizat cât este de important să crezi în tine. Dream BIG!
