Așa cum nașterea și retragerea din activitatea profesională au impact asupra psihicului unei femei, nici revenirea la locul de muncă nu este un moment tocmai ușor de gestionat din punct de vedere psihologic. De la o mamă 24/7 alături de copil, la o angajată care dă rezultate și o mamă bună e un întreg proces plin de provocări și confruntări. Cu siguranță în mintea mamelor apare și întrebarea: „Sunt capabilă să le fac bine pe amândoua?”. Cristina Varo, coach și trainer în relații, terapeut în Neuro-Dramatic Play, ne-a răspuns la o serie de întrebări pe această temă.
Cum ar trebui să se pregătească psihic o mamă pentru revenirea la locul de muncă?
Cu blândețe, îmi vine să spun în mod spontan, și conștientă că a trecut prin mari schimbări. Evident, într-un răspuns elaborat, aș lua în considerare că o femeie este deja supusă multor schimbări de îndată ce află că este însărcinată. Apoi, nașterea unui copil aduce și mai multe schimbări și provocări în viața ei. Și atunci, în acest caz, cel al reîntoarcerii la locul de muncă, o femeie care este conștientă de propria strategie de a face față schimbărilor are deja un avantaj. Ea are nevoie să își (re)cunoască punctele forte, dar și pe cele slabe. Cu siguranță, este mai antrenată decât conștientizează uneori. Iar această pregătire a ei are de-a face cu capacitatea de a se adapta la schimbări. Și cu propria flexibilitate și putere de a-și gestiona trăirile care o pot duce de la o extremă emoțională la alta.
O schimbare majoră vine din faptul că ea a luat o pauză din a-și trăi rolul și competența profesională, iar acum se reîntoarce la serviciu îmbogățită cu un nou rol, cel de mamă. Și chiar dacă mama va fi lăsată acasă, un ochi va rămâne vigilent și atent, în fundal, la nevoile copilului lăsat acasă. Astfel, orice femeie are nevoie să se pregătească de acest joc interior cu care se va confrunta: între nevoia de a performa și de a-și dovedi valoarea în muncă și cel în care e preocupată de copilul care se află departe de ea. Mama are nevoie să trăiască încrederea și liniștea că fiul ei este în siguranță și când nu se află lângă el. De aceea, ar fi extraordinar ca o mamă să își pregătească din timp o rețea umană care să o susțină în creșterea copilului (fie că apelează la partener, bunici, rude, bone, creșe etc).
Apoi, cred că este esențial pentru ea să se acomodeze la diversitatea de roluri pe care le are, să fie conștientă și blândă în același timp cu rezervele ei energetice și să își ofere timp să se descopere, să se adapteze și să se accepte cu toate posibilitățile și limitele pe care i le aduce fiecare rol pe care îl trăiește.
Ar trebui să facă acest lucru cu pași mărunți sau să intre direct în pâine din prima?
Aici depinde foarte mult de disponibilitățile energetice ale fiecărei persoane, precum și de profilul de personalitate. Pentru unele femei va fi foarte potrivit să se arunce cu totul în muncă, într-o foame de a face și altceva și de a se regăsi ca profesioniste, pe când alte femei vor prefera să se adapteze mai lejer, poate chiar vor fi mai puțin dornice să presteze la aceleași cote ca înainte sau să mai lucreze peste program, cum poate se întâmpla adesea înainte fără nici o problemă, iar asta pentru că prioritățile în viața lor s-au schimbat.
Ce părere aveți despre conceptul de „mamă eroină”, bună la toate, promovat de multe ori în media?
Mi se pare nesănătos și irealist. Pentru că ziua are tot 24 de ore, iar rezervele energetice ale omului sunt finite și încă n-am aflat nici o modalitate prin care să performăm fără să avem parte și de odihnă, de somn. Astfel, cel mai adesea, un rol sau chiar mai multe ajung să fie în dezechilibru si persoana să se simtă vătămată emoțional și / sau insuficientă în raport cu toate pretențiile existente și modelele afișate. Dacă o femeie și-ar pune un semn de întrebare cu privire la cui servesc toate aceste presiuni și modele și mai ales cum ar ajuta-o pe ea în viață, cui ar demonstra și ce anume, s-ar putea ca treptat, să găsească răspunsuri în ea, cu atât mai mult cu cât, cel mai adesea, când lucrez cu clientele mele, ele consideră că nu mai au nevoie să își dovedească permanent valoarea unor oameni care nu contează. De ce spun asta? Dorința de a se regăsi în „mame eroine” și apoi partenere de viață grozave, colege de lucru excelente, le duce adesea pe femei în situații de stres maxim, în care pot ușor să clacheze din cauza unor epuizări psihice la care sunt supuse. Și e trist când vrem să dovedim necontenit că suntem grozave unor oameni care nu fac parte din cercul nostru de referință. Pentru că cei care contează cu adevărat ne cunosc deja valoarea și s-ar putea să nu aibă atâtea pretenții de la noi. Iar dacă au, e cazul ca lucrurile să fie renegociate în acord cu schimbările de viață intervenite.
Poate acest concept să creeze frustrări în rândul mamelor?
Poate crea atâta timp cât mamele intră într-o luptă absurdă și neloială cu resursele energetice proprii. Cât timp încearcă să dovedească ceva, cuiva care n-are nevoie. Și asta este trist! Când se trezesc că au consumat prea mult timp și prea multe resurse interioare pentru a corespunde unor standarde pe care nu le înțeleg și pe care nu și le-au dorit. Dar tot e bine când realizează asta. Pentru că își salvează un timp prețios și învață unde să îl investească, cui să îl ofere și pentru ce. Ca să ce?… Obișnuiesc să îmi invit clientele care sunt foarte competitive și care știu să meargă prin viață doar cu rezultate de „coroniță” să descopere și un mers mai domol. De ce? Ca să nu rămână prizoniere doar acelor rezultate foarte înalte, ci să își găsească valoarea și dincolo de aceste rezultate strălucitoare. Iar când își găsesc valoarea devin libere să performeze la standardele dorite ori visate și de ele.
Cum poate fi făcută cât mai lin „despărțirea” de copil pentru orele în care mama este la serviciu?
E important ca mama să își găsească pacea și liniștea interioară. Copilul este ca un burete care absoarbe tot, chiar și ceea ce mama nu își dorește. Adesea, atunci când mama e stresată și cu sentimentul de vinovăție că își abandonează copilul, cât timp ea este plecată la serviciu, copilul, într-un act de fidelitate teribil, ajunge să îi oglindească toate aceste trăiri în cel mai neplăcut mod. Prin țipete, boală, crize de isterie etc. Așadar, sarcina revine mamelor. Ele au nevoie să își pregătească starea interioară, să își prelucreze neliniștile și temerile, pentru ca pruncii lor să se bucure de stabilitatea lor emoțională. În fond, fiecare părinte își dorește să își pregătească copilul pentru a deveni un adult echilibrat și adaptat în societate. Când mama se reîntoarce la muncă, acest fapt poate fi văzut și ca un prim pas în procesul de adaptare al copilului la lumea în care trăiește, pregătindu-l să interacționeze și cu alte persoane de încredere, ajutându-l să înțeleagă cum funcționează lumea pe care o descoperă treptat.
În același timp, le recomand clientelor mele să le spună adevărul copiilor, că merg la muncă și nu să dispară din viața lor timp de câteva ore pe ascuns, cum am întâlnit în unele situații. Atunci copiii cu adevărat au motive să fie stresați, furioși și revoltați pentru că nu înțeleg toată dinamica asta de du-te – vino, ești – nu ești la care sunt expuși, și atunci, când își revăd mama, evident că o taxează prin indiferență, furie, crize de plâns etc. Aici mai sunt multe alte lucruri de completat, care probabil ar merita un alt interviu.
Mai vreau să fac o propunere mamelor: să lase un obiect personal copilului, cu mirosul lor dacă se poate, pe care să îl așeze în pătuțul copilului, dacă acesta e foarte mic sau pe care să îl ofere personal copilului dacă acesta e deja capabil să înțeleagă că primește un obiect de la mamă. Iar la rândul său, mama să ia un obiect care aparține copilului sau chiar să îl invite pe copil să i-l ofere dacă e suficient de mare ca el să intre în acest joc. De ce? Obiectul reprezintă legătura dintre mamă și copil și le face separarea celor doi mai ușoară, mai liniștită. Copilul simte că aparține mamei și înregistrează sentimentul de siguranță și apartenență, că nu este singur, chiar dacă mama nu e lângă el, iar acest lucru e vital pentru buna dezvoltare emoțională a copilului. Evident, relația este reciprocă, astfel, și mama poate să se bucure de sentimentul că aparține propriului copil cu care rămâne în contact prin intermediul obiectului, care adesea mai potolește din dor.
Cum ar trebui să se comporte angajatorii/managerii cu femeile ce tocmai au revenit la locul de muncă?
Firesc. Pentru că ele doar au născut, nu sunt bolnave. Apoi, cu respect și înțelegere față de noua dimensiune a realității pe care acestea o trăiesc. A priorităților pe care le au, dar pe care ele, la rândul lor, e de dorit să le facă cunoscute. În plus, atitudinea angajatorului depinde și de dinamica relației avută pe parcursul experienței de lucru dintre el și angajată. Din start, trebuie să se înțeleagă că femeia revine la muncă îmbogățită cu un nou rol în viața ei, rol care o provoacă și, foarte probabil, o solicită enorm. Angajatorul s-ar putea să descopere în partenera de lucru, revenită la muncă, trăsături personale care înainte nu au fost puse în valoare sau care au fost ascunse, iar experiența de mamă lasă la vedere și alte capacități personale. Dacă angajatorul are curiozitatea și poate întrezări noi abilități care merită puse în valoare, categoric, merită ca femeia să fie încurajate să se manifeste cu potențialul și resursele pe care le are la momentul actual. Ar fi excelent să existe o perioadă de adaptare a femeii, timp în care ea să se acomodeze cu climatul de muncă, dacă a lipsit o perioadă mai mare de timp și să își reevalueze locul, posibilitățile și aspirațiile de la acest job. Consider că e necesară și o discuție între cei doi (angajator/manager – angajată) cu privire la care sunt așteptările fiecăruia, cum pot colabora bine și ce rezultate își doresc pe termen scurt, mediu și lung, acolo unde e cazul.
O discuție onestă cu privire la resurse, aspirații, priorități și chiar limite poate aduce plus valoare cu privire la ce este de făcut în contextul profesional și cu ce costuri. Un angajator are nevoie să fie informat cu privire la posibilitățile angajatei sale de a performa, iar angajata îl poate scuti de timp pierdut, în cazul în care prioritățile ei s-au schimbat semnificativ în raport cu locul său de muncă. Evident, orice angajator are nevoie să știe că se poate baza pe competența și seriozitatea angajatei sale. La rândul ei, aceasta are nevoie să fie onestă și să recunoască care sunt nevoile, limitele și aspirațiile pe care le are la momentul reîntoarcerii sale.
În final, ca un ideal personal, aș spune că ar fi minunat dacă am aborda cu naturalețe folosirea serviciilor de consiliere psihologică și psihoterapie atunci când ne confruntăm cu perioade de criză și adaptare. În mod particular, mă adresez acum femeilor care au devenit mame și care au nevoie să își îngăduie și existența fricilor, a temerilor sau a neputințelor, trăiri care nu onorează pe nimeni, dar care sunt profund umane și care răscolesc un teritoriu personal ce are nevoie să fie înțeles și reconciliat. Iar înțelegerea provoacă o nouă atitudine cu care să fie privite situațiile de viață, situații cu care orice mamă se poate confrunta la un moment dat. Iar aceste stări și situații nu știrbesc cu nimic din iubirea de mamă…
