Ați participat sau ați fost tentați să urmați diverse cursuri de formare profesională? Câte dintre acestea v-au fost de real folos? Ați avut așteptările corecte de la aceste cursuri? Vă invităm să citiți opinia Livianei Tane, fost jurnalist și fondator al proiectului The Nest, despre cursurile profesionale și cum ar trebui acestea privite.
Am intrat în presă în urmă cu 17 ani, fără să știu mare lucru despre ce înseamnă să fii jurnalist. Eram absolventă de Litere și singura legătură pe care o aveam cu meseria asta era faptul că stăpâneam aproape perfect limba română. S-a dovedit un avantaj care m-a salvat din multe situații dificile de-a lungul carierei, dar asta e altă poveste.
Dacă e să fiu sinceră, au fost aproape 17 ani de calificare la locul de muncă, pentru că tot ce știu despre televiziune, despre scriitură, despre comunicare în general am învățat făcând, furând ce era mai bun de la fiecare dintre oamenii cu care am intrat vreodată în contact. A fost un proces continuu de învățare în care am primit și am oferit în egală măsură. Iar schimbul ăsta s-a dovedit extrem de util mai târziu, când a venit firesc decizia să încep să lucrez pe cont propriu și am ales ca domeniu zona care mi-a fost cea mai dragă: educația profesională.
Propunerea să lucrez într-o școală de jurnalism finanțată din fonduri europene a părut „a match made in heaven”. Dar nu întotdeauna compromisurile cu care vine la pachet o astfel de ofertă justifică satisfacția pe care ți-o dă gândul că poți să faci ce-ți place fără să te preocupe prea mult aspectele financiare ale poveștii. Ce-am învățat din experiența europeană? Ce să NU fac atunci când organizez cursuri pe cont propriu.
PREȚUL
Abundența de oferte gratuite pe care au generat-o proiectele europene a creat o tendință nerealistă: oamenii nu mai sunt dispuși să plătească pentru cursuri pe care piața le oferă liber. Scapă însă din vedere faptul că sunt foarte rare situațiile în care ceva gratis e și de calitate. Să învețe nu e chiar un lucru la îndemâna oricui: să recunoști că nu știi ceva și să înțelegi că trebuie să investești timp și resurse ca să dobândești niște cunoștințe noi poate fi de foarte multe ori o dovadă de maturitate. Plata unei taxe, fie ea și simbolică, e un angajament pentru ambele părți că se implică în proces și dau ce au mai bun. E dovada că fiecare dintre ele pune cu adevărat preț pe ceea ce face.
DURATA
Nu poți să te aștepți să înveți o meserie într-o zi, oricât ar părea ea de simplă! Dar nici nu poți să chemi un om la cursuri zi de zi, ca la școala generală. Trebuie să vezi echilibrul perfect între durata cursului și beneficiile pe care le oferă: prea scurte, sunt inutile; prea lungi, sunt greu de frecventat, mai ales de cineva care poate mai are o slujbă, o familie, ceva între care trebuie să se împartă, oricât de binevoitor ar fi.
DIPLOME ȘI CERTIFICĂRI
Au mare legătură cu durata cursului: în funcție de anvergura și nivelul de implicare, te poți aștepta să primești un document la finalul cursului. O diplomă de participare e cea mai onestă, dar și cea mai puțin utilă dintre variante: atestă faptul că ai fost acolo, dar nu spune nimic depre performanța sau nivelul cursului. Pentru un certificat profesional, un cursant trebuie să-și asume, la rândul lui, responsabilitatea prezenței și a implicării. Va fi evaluat, iar rezultatele prestației lui vor fi trecute în document și îi vor da greutate în fața unui potențial angajator. De cealaltă parte, formatorul își asumă calitatea cursului, pentru că semnătura pe certificatul unui cursant valoros e cea care poate să-ți transforme numele într-un brand care să stea singur în picioare.
PROMISIUNEA UNUI LOC DE MUNCĂ
Asta e o durere personală. Sigur, cursurile sunt pentru oricine, dar să fim onești: nu și meseria. Faptul că ai făcut un curs de reporter, de exemplu, nu te face reporter. Te poate ajuta să descoperi un potențial latent sau… să-ți iei gândul de la o carieră în domeniu. Dar pentru asta trebuie să ai curajul să fii foarte onest cu tine. Și să ai norocul să dai peste niște profesori la fel.
